9 iunie 2010

Cat valoreaza o vorba?

Suntem tot mai ocupati si tot mai indiferenti la ceea ce spunem sau promitem.
Ti s-a intamplat sa astepti un telefon pentru a termina discutia lasata la "Te sun eu mai tarziu" ori ai asteptat ca cineva sa iti spuna continuarea de la "Lasa-ma sa dau cateva telefoane sa ma interesez si te anunt"? Dupa cat timp ai fost sunat cand nu ti s-a raspuns la telefon?
De cate ori ti s-a intamplat sa auzi "Scuze, am uitat sa te sun inapoi! Am fost ocupat cu tot felul de probleme"?
Sa-ti ceri scuze, sa uiti, sa recunosti ca ai uitat sau ca nu ai reusit sa ajuti pe cineva, e cat se poate de omenesc. Altfel vorbele tale valoreaza cat o bula de sapun...

Posted by
Dennis

6 comentarii:

Montesquieu spunea...

Cuvintele au o MARE greutate!

Dan Ciulea spunea...

maaaa, am un prieten, e de-a dreptu' fenomenal, il sun sa il intreb ceva...zice stai 2 min sa vb cu sotia.... si dupa 2 ore iarsi sun, si imi spune ca inca nu a apucat sa vb....:-))

Elza spunea...

ce faina imagine :)

cateodata si eu mai uit sa sun inapoi...

Anonymous spunea...

Ce bine ca nu ti-am promis o bula de sapun? Apropo, tot in categoria, Cat valoreaza o vorba? Ce zici de punctualitatea Parlamentului?Imi place realitatea ta!World

VictorCh spunea...

Uituc, zpacit si imprastiat fiind eu, dupa ce m-am dumirit CAT DE MARE e rata neimplinirilor promisiunilor (mele) m-am dezvatat sa promit ferm.
- Exprimarile mele referitoare la eventuale actiuni viitoare cuprind (aproape) invariabil formulari de tipul "voi incerca sa...", "in principiu voi...", "daca nu intervine ceva am de gand sa...", lasandu-mi astfel "loc de intors". (Asta NU face ca "preopinentul" sa poata pune mai multa baza pe spusele mele, dar macar au invatat toti prietenii sa nu-mi mai ceara sprijin cert - sau sa solicite expres confirmarea daca eu sunt SIGUR ca-i pot sprijini.)
- "Programarile" (pt orice) pt mai tarziu decat perioada imediat urmatoare le stabilesc de regula "sub rezerva unei confirmari telefonice ulterioare", prealabile (actiunii).
- Intalnirile mi le dau fie acasa (la mine, la el/ea/ei, sau la o terta cunostinta comuna), fie macar intr-un loc unde daca eu intarzii sa pot fi asteptat asezat si putand avea o ocupatie placuta (daca este cazul si la adapost de fenomenele meteo neplacute).

Cam tot asa imi sfatuiesc si cunostintele sa procedeze cu mine, iar cand n-o fac am obiceiul sa intreb accentuand puternic ( si privind semnificativ-intens): "SIGUR?" (Sensul este ca daca promite atat de cert, atunci promisiunea sa si fie indeplinita, altfel ma supar. Eu ma supar greu si-mi trece si mai greu!)

In putinele imprejurari cand o eventuala promisiune ferma din partea mea (lucru RAR!) nu o pot indeplini (lucru SI MAI rar!), mi se pare degradant sa las destinatarul SA CONSTATE EL neindeplinirea: decent este sa iei pozitia erecta, sa te prezinti si sa recunosti neindeplinirea, asumandu-ti repercursiunile. (Mai SI este o decizie in principiu avantajoasa: recunoasterea deschisa de regula (nu fara exceptii) "dezarmeaza" preopinentul, si consecintele sunt de obicei mai putin severe decat daca "te dai pe dupa visin".)

Dar poza din final e "de milioane"! (CUM o fi surprins fotograful EXACT ACEA fractiune de secunda? Si cu ce viteza de expunere o fi fotografiat?)

yuri spunea...

Da, tot timpul...răspunsul meu la toate întrebările tale. Oamenii nu mai ştiu să se ţină de cuvânt, pentru mulţi, o promisiune nu mai valorează nimic...

Trimiteți un comentariu

Acum e randul tau: