Xanadu are un blog reuşit. Îmi place. Îl citesc şi mă distrez (mă refer la ceea ce comentează cititorii sau mai bine zis unii din ei). Mă distrez pentru că mi-am dat seama că prin aceste bloguri se creează uneori confuzii mari. Şi când zic mari, aş putea înlocui cuvântul fără nici o problema cu uriaşe. Şi atât de uriaşe, încât nici măcar prin messenger sau chiar telefon, nu reuşeşti să convingi pe cineva că confuzia e la ea acasă...(am scris intenţionat)
Mă opresc aici, încă citesc blogul lu’ Xanadu şi încă mă distrez....
Da, am ajuns iar. Ca în ultimii doi ani, am ajuns pe Transfăgărăşan. Doar că acum am ajuns dimineaţă foarte devreme, fiind doar în trecere, în drum spre mare, spre marea dezamăgire.
Am ajuns foarte devreme...
am admirat
liniştea, răcoarea
(cât mi-au mai lipsit la mare)
şi peisajul...
...dar la timp pentru un răsărit superb.
Am mai privit încă o dată locul
Încărcat cu o stare de bine am gonit apoi spre mare.
Centura capitalei. O mare glumă. Lăsînd la o parte calitatea drumului, plin de gropi şi cu denivelări, cu care sîntem obişnuiţi, indicatoarele rutiere lipsesc sau sînt amplasate aiurea. Ce e un indicator rutier? Un mijloc de orientare. Şi atunci de ce plm îl pui în aşa fel încît eu, care sînt pe centură să nu îl vad? Pune-l dracu’ AICI !!!
A, stai aşa. Mi-am amintit că sîntem în România. Cu asta sexplică multe.
Gălăgia, inghesuiala, mizeria, mirosul de mici, maneaua, niste gîngănii din apă care mă pişcau, lipsa de curent electric în două zile, semnal prost la vodafone, un tip cu pirs în buric (asta chiar a fost scîrbos), oameni care pe motiv că ”nu e plaja lu’ măsa” îşi aşează prosopul şi pe singurul loc pe unde se putea trece, fumătorii care înfigeau mucurile în nisip, portavociştii pentru care ”marea premiera” era în fiecare zi.
Cred că ar mai fi unele chestii, dar nu mai am chef.
"În lumea noastră aşa-zisă modernă, simplu fapt că existi, nu-i suficient să existi. Ca să existi cu adevărat trebuie neaparat să sochezi, să produci un impact, să tulburi. Pentru aceea în jur e atîta zgomot, atîta violenţă, atîta graba fără nici un rost. Noi nu ne mai ştim plimba, ci alerga, nu mai ştim vorbi, ci doar ţipa, nu mai ştim iubi, ci doar face sex"
Mulţi ar spune că sînt, mai ales dacă le zic că abia aştept să ajung la Cluj, abia aştept să vad femei îmbrăcate, să vad asfalt. Momentan sunt la Costineşti. Sunt nebun? Crede-mă că nu sunt, dar ce e mult strică : ţîţe goale, nebuneală, gălăgie, aglomeraţie. Mi-e groază doar de drumul de întoarcere. Sper sa nu fie aglomerat. Cel puţin înspre mare nu a fost (aşa mi-am permis să merg mult mai tare ca de obcei).
Aşa sună dorinţa sau stigătul disperat al unor părinţi din Cluj. Nu ştiu în ce măsura poţi să-l ajuţi, dar poate un cunoscut de-al tău poate. Dă mai departe şi poate cineva are o soluţie pentru el.
NASA sărbătoreşte. Ce sărbatoreşte? Cica “primul pas pe luna”. Mă leşi? Hai măi, sărbătoriţi şi voi nimic. Dacă sunteţi tari, de ce nu mergeţi iar? Că doar acum aveţi super tehnologie. Sau ne înşelaţi, iar? Se poate, având în vedere că la fiecare lansare în spaţiu, se stă cu morcovu’n cur, că poate mai bubuie o navetă, şi nu una de bere. În fine, mergeţi acum şi poate de data asta vă vom crede.
„A fost o piesă foarte proastă, parcă era jucată de spitalul de nebuni. Foarte puţini au avut curajul să recunoască faptul că nu le-a plăcut şi să iasă din sală. Mie, când nu-mi place ceva, spun! A fost o piesă foarte foarte proastă“
Ce e scris mai sus, e ce a zis nenea ăla din Constanţa, ăl mai mare din oraş, primarele. Nu vreau eu să îl contrazic, pe sistemul « gusturile mele nu se discută »...de fapt ba da vreau, pentru că întâmplător am avut norocul şi privilegiul să văd personal spectacolul « Toti cinci ». Dacă o sală întreagă a gustat piesa şi a reacţionat după fiecare act, ca şi când ar fi devorat o îngheţată magnum, iar în final aplauze în picioare timp de minute bune, parcă mă gândesc că dacă lui nenea astă îi ieşea din gură un căcat urât mirositor, era mai de apreciat. Acuma normal, nu cred că poţi să te aştepţi la mai mult de la el. Faţa lui spune tot. Îmi amintesc de prezenţa lui la o emisiune a lui Măruţă...dar mai bine nu. Oricum, ruşine măi Măzărică.
E adevărat că un buric sau un cur care se fâţâie pe lângă nasu tău, e mai uşor de admirat şi înţeles, dar nici o piesă ca « Toţi cinci » nu e greu de priceput şi puteţi (cu accent pe u ) să mă credeţi pe cuvânt.
Dar într-o ţară in care Goagăl-Gogăl-Gagăl este “primarul care este” sau Becali europarlamentar, nu mai e nimic de zis...
Sâmbătă voi fi iar pe drum. O iau pe franţuzoaică şi plecăm. Dar pe unde ? Am trei variante : Valea Oltului, pe la Braşov şi încă unul(update 30.07.2009- am ales sa merg pe Transfagarasan). De fapt nu e sigură încă nici ziua sau ora plecării. Depinde de starea mea de spirit. Oricum, destinaţia finală e Costineşti. Da, mă mut la mare. Până pe 28 iulie îmi plantez cortul şi mai vad eu. O să-mi prinda bine acest concediu.
Habar nu am.Dar sigur ceva e invers. Spre binele meu, ar trebui să îmi dau seama. Nu mai vad şi nu mai aud nimic cum trebuie. O fi de la ceaţă? Poate e de la ceaţa care s-a lasat în jurul meu. Daca i-aş putea vedea chipul prin ceaţa deasă. Aş stii ca ea e. Aş ştii ce să fac. Aş stii ce vreau. Nu cred că timpul ar putea să rezolve ceva. Timpul nu rezolvă nimic. Timpul doar trece.
